Get Adobe Flash player

EVENIMENTELE ANULUI IN PSIHOLOGIA ROMANEASCA: ZIUA PSIHOLOGULUI SI CONFERINȚA NATIONALA DE PSIHOLOGIE, Ediția a III-a

 

„Ziua Psihologului” este un eveniment complex, sărbătorit în toate filialele teritoriale ale Colegiului Psihologilor din România, prin care psihologii își propun să celebreze data de 27 mai 2004, ziua în care Parlamentul României a emis Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică care a dus la înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România și totodată să reunească și să promoveze practicienii din cadrul acestei nobile profesii.

Asa cum deja v-ați obișnuit și anul acesta evenimentul va avea loc pe parcursul a două zile, respectiv 27 și 28 mai, cuprinzând „Conferința Națională de Psihologie” și „Gala Psihologului”.

În cadrul „Conferinței Naționale de Psihologie” vor avea loc prezentări si dezbateri, susținute de către psihologii practicieni, personaliți reprezentative la nivel național și european.

Anul acesta evenimentul este marcat de participarea în premieră a președintelui EFPA - European Federation of Psychologist's Associations, domnul Telmo Murinho Baptista, dar și a Acad. Leon Dănăilă, psiholog și neurochirurg, personalitate marcantă a neuroștiințelor.

Participanții la „Conferința Națională de Psihologie” vor beneficia de acordarea a 5 (cinci) credite pentru fiecare specialitate în care titularul este atestat.

„Gala Psihologului” este evenimentul festiv, menit să premieze personalitățile profesiei de psiholog, dar și membrii ai mass-media care s-au remarcat pe tot parcursul anului 2015 și/sau de-a lungul carierei și au contribuit la dezvoltarea și promovarea profesiei, pe baza propunerilor filialelor teritoriale și membrilor conducerii operative a Colegiului Psihologilor din România.

Pe parcursul evenimentului de decernare al premiilor vor avea loc mai multe momente artistice.

Evenimentele sunt coordonate de catre președintele Colegiului Psihologilor din România, domnul prof. univ. dr. Mihai Aniței.